September 29, 2011 - Posted by andyionescu81 - 1 Comment
- Nici macar nu stii pe ce planeta traiesti?, mi-a zis intr-o zi Ana.
Eu am ridicat o spranceana uitandu-ma la ea cum taie marunt o ceapa, in sufragerie. Bucatarea. Ardeleneste. Zgomotul cutitului ce lovea sacadat bucata de lemn avea un ritm ciudat. Parca era o muzica celesta care incerca sa-mi transmita ceva in sistem morse. Punct, linie-punct, linie… Nu intelegeam nimic.
Avea o esarfa rosie prinsa in jurul capului. Nu voi uita niciodata. M-am uitat la sanii ei, care jucau liber sub tricou, in ritmul “muzicii”. Era frumoasa.
Fara sa ridice privirea, mi-a zis:
- De ce, pe voi, baietii, va intereseaza atat de mult sanii fetelor? Te uiti la sanii mei, nu-i asa?
Rusinat, mi-am aplecat privirea.
Garsoniera ei, din Vitan, era cocheta, mobilata cu gust. Dormitorul si sufrageria nu aveau nici un perete despartitor. Stateam in pat si leneveam.
Era intr-o vara. Prin iulie sau august. Imi aduc aminte ca era teribil de cald. Orasul era prafuit si murdar; imbacsit. M-am uitat pe fereastra. Simteam cum mi se usuca gura si arsita imi patrundea pe gat in jos.
- Mai sunt cateva beri in frigider, zise Ana zamband, fara sa ma priveasca.
Asa cum v-am mai spus, Ana era o fata stranie. Tot timpul am avut senzatia ca avea darul sa citeasca gandurile oamenilor. Nu se sfia niciodata sa spuna ceea ce ei doar gandeau. Isi valorifica cu pofta aceasta superioritate si ii domina mereu pe interlocutori. Intotdeuna obtinea ceea ce isi dorea.
Pe vremea aceea, imediat ce a ajuns in Bucuresti (era din Cluj), lucra la un restaurant select de pe Calea Victoriei. Castiga atat cat sa se intretina.
Noi n-am fost un cupla niciodata. O vizitam din cand in cand, asa cum iti vizitezi un prieten. Pe noi doi ne-a legat acea intamplare din apropierea Garii de Nord, despre care v-am povestit deja.
Ana a fost pentru mine un fel de inger pazitor. Primul inger cu care am facut dragoste. Cu pasiune, dar fara sentimente.
Stia ca nu-i sunt fidel. Defapt ce as fi putut sa ascund de ea? In ochii ei, eram o carte deschisa. Cateodata ma punea sa-i povestesc despre iubirile mele pasager. Si vreau sa spun ca ma asculta cu o atentie maxima. Probabil ii placea stilul meu de a povesti, desi eu nu ma consider un povestitor desavarsit. “Esti un romantic incurabil. Cand te vei lecui? Parca nu traiesti pe planeta asta”, imi spunea ea de fiecare data.
De fapt, cred ca e momentul sa marturisesc ca la indemnul ei am deschis acest blog. Prin 2009. La trei ani dupa ce…
September 29, 2011 - Posted by andyionescu81 - 0 Comments
Recunosc ca mi-am petrecut o noapte intreaga ca sa citesc zeci (sau sute?) de bloguri. Am ales cateva, care mi-au placut. O parte le-am adaugat in blogroll. Sa vedem ce a iesit.
Partile componenete ale femeii / Mazgalici
“Pentru ca in ziua de azi ambalajul vinde, pana si femeile, inca de cand se stiu, se ambaleaza (uneori din nimic, dar “stii tu de ce” e botoasa). Dar totusi chiar daca ele se vand, ar fi bine sa nu le platesti pentru ca e inca ilegal, cel putin nu din prima, ca de platit tot platesti tu pana la urma cu varf si indesat. Adica iti indesi varful in ea. Iata lista cu ce suntem pacaliti…” (http://mazgalici.ro/2011/05/23/partile-componente-ale-femeii/)
Barbati insurati… fara verighete / Questioare
“Bărbaţii însuraţi ar trebui să poarte verigheta. Da, toţi. Odată ce te-ai căsătorit şi civil şi religios nu văd de ce n-ai avea şi simbolul universal acceptat al faptului că eşti un bărbat “luat”. O să ziceţi că nu e atât de important să arăţi lumii indisponibilitatea ta, dar eu vă zic că faptul că o ascunzi e de blamat. Înţeleg bărbaţii în vârstă cărora poate, zic poate, nu le mai vine verigheta din tinereţe şi nu mai au bani să îşi facă alta, dar bărbaţii tineri care refuză s-o poarte o fac cu un motiv anume. Nu vor să ştie că-s luaţi în speranţa că poate mai pică vreuna.
“Şi mereu am zis că cel mai important e să nu te înrăieşti. Nici atunci când eşti bine, nici atunci când sufletul ţi-a atins pământul. Şi uite aşa nu m-am înrăit nici de la plecările tale, nici de la palmele lui, nici de la faptul că cel mai greu mi-a fost când am fost cea rămasă în viaţa”.
“Sunt o mica Zâna care imbraca rochite din petale catifelate de flori, doarme pe pat pufos de muschi verde si culege picaturi de roua proaspata pentru a-si potoli setea.. Sunt un pestisor dragut, colorat si dantelat, care zburda curios prin adancurile oceanelor.”
“Azi am recitit un post de-al meu Nu stiu ce mi-a venit. S-a intamplat pur si simplu, dar sincer nu-mi pare rau. Mi-am amintit inca o data ce inseamna sa fii femeie si mi-am reamintit ca pentru noi timpul trece mai repede”.
Sclavi ai papilelor gustative / Si blondele gandesc
“Fiindcă oamenii sunt atât de proşti, încât râd de tine dacă nu înfuleci cot la cot cu ei o friptură cu cartofi prăjiţi. Fiindcă oamenii sunt atât de ignoranţi, încât îşi dau sănătatea pe o clipă de plăcere gustativă. Uite, când eram mică, îmi doream din tot sufletul să zbor. Făceam cred că zilnic exerciţii în curte, pe scările bunicilor. Săream de pe câte o treaptă tot mai înaltă, sperând că voi sfida gravitaţia la un moment dat, deşi nu ştiam ce-i aia. Însă presimţeam că ea e duşmanul nevăzut al zborului meu imposibil. Până mi s-a explicat că doar păsările şi avioanele pot zbura, oamenii au picioare dintr-un motiv bine întemeiat. Apoi, am încetat să mai sar obsesiv-repetitiv de pe scări şi o bună vreme mi-am dorit să fiu rândunică.”
“Trebuie să scriu. Ştiu că trebuie. E terapia mea. E lucrul meu. E ceea ce fac eu ca să fiu. Alţii cîntă, fumează, citesc sau vorbesc. Eu scriu. Mi s-au adunat atît de multe lucruri în vîrful degetelor că mi se face şi greu să le ridic să-mi aşez cu ele părul din vîrful capului. Am atîtea lucruri să vă spun, să vă întreb, să vă citesc, să vă plîng şi să vă zîmbesc că dacă m-aţi lăsa să vorbesc, n-aş termina pînă de revelion. Sînt nescrisă. Am atîtea lucruri de scris că mă doare capul de presiune. Am cinci …”
“O simt în preajma mea, de fiecare dată când sunt nehotărâtă asupra unui lucru. O simt cum îmi suflă în ceafă și așteptă să iau o decizie proastă, pentru a-mi arăta, pe urmă, cât de mult greșesc, uneori. Știu, de fiecare dată când îmi pregătește o nouă surpriză, pentru că acelea sunt momentele când simt că urmează să se întâmple ceva… dar nu știu ce anume! Pentru a mă îmbărbăta și pentru a mă face, mereu, să îmi spun că totul se întâmplă din anumite motive, mai ales că nu îmi place să stau și să îmi plâng de milă, îmi dă cele mai grele încercări și mă face să trec prin niște situații incredibil de urâte… poate, poate, voi ceda!”
September 28, 2011 - Posted by andyionescu81 - 2 Comments
Pentru unii, erotismul e un stil de viata: il adora, il venereaza, il cultiva; traiesc din el, se hranesc cu el, fie ca parte a unei industrii erotice, fie ca oportunitate de a urca treptele sociale, sau a avea un stil de trai mai mult decat satisfacator. Pentru altii, e un moft, un mod de a epata, de a se evidentia si a ramane in lumina reflectoarelor (vezi cazul pitipoancelor de Bucuresti sau a vedetelor din show-biz).
Pentru mine (si in general pentru cei de varsta mea) erotismul e o stare de spirit. Il descoperim milimetru cu milimetru, ne minunam de el si il degustam ca o trufanda.
Este, cred, efectul unei chimii interne, hormonale, care se manifesta firesc, metabolic, as spune, la varsta la care suntem programati sa ne descoperim unii pe altii, din punct de vedere sexual.
Natura zice: “Acum e momentul sa fiti frumosi, sa iubiti si sa fiti iubiti; acum e momentul sa va impreunati si sa nasteti copii. Adica sa procreati”.
Numai ca noi, oamenii, smecheri fiind, nu ne grabim si amanam deznodamantul traind, parsivi, intr-un univers erotic exemplar.
Si tranformam erotismul, dintr-un “instrument tehnic”, intr-o stare de spirit. Unii. Pentru ca altii, am mai zis…
September 26, 2011 - Posted by andyionescu81 - 0 Comments
Declar: oricare dintre voi, vizitatorii mei, puteti prelua, integral sau partial, postarile care va plac, de pe acest blog. Daca mentionati si sursa (cu kink spre blogul meu) e o dovada de respect. Daca nu, nu.
Am citit, nu o data, diverse avertismente, pe alte bloguri, despre faptul ca productiile (postarile) sunt aparate de legea copyright-ului. Ca e munca lor, ca se straduiesc, ca si-au pierdut noptile chinuindu-se sa redacteze un text original, ca asta le aduce trafic, bla-bla.
Ei bine, eu nu am nici o pretentie. Va spun: “luati, mancati si va saturati”.
Iar daca, in urma vizitei voastre, nu v-a placut nimic, promit sa ma straduiesc ca in viitor sa va conving ca nici o vizita nu va fi o pierdere de timp.
September 21, 2011 - Posted by andyionescu81 - 0 Comments
Imi spunea cineva, intr-un coment, ca eu, defapt, sunt in cautarea idealului feminin. O spun cu toata convingerea: nu caut idealul feminin. Nu caut o anumita femeie. Nu caut o anumita persoana. Ma multumesc sa ma infrupt din frumusetea interioara a femeilor ce ma inconjoara.
Din punctul meu de vedere, perfectiunea (deci idealul) exista in masura in care acceptam ca noi, oamenii, suntem niste fiinte imperfecte, luate individual. Insa fiecare din noi are ceva bun in el, ceva care il defineste, care il face unic si care ii determina pe ceilalti oameni sa te pretuiasca. In fiecare femeie din viata mea am gasit acel ceva ce nu poate fi definit, dar poate fi simtit. Si nu cu epiderma, ci cu sufletul.
September 19, 2011 - Posted by andyionescu81 - 0 Comments
Dragilor,
Va multumesc tuturor celor care mi-ati scris pe parcursul celor doi ani, cat am lipsit din zona. Viata iti ofera surprize si situatii neprevazute, greu de anticipat. Am hoinarit prin Europa. Asta am facut. Doi ani. Ce-s doi ani? Dar cate experiente… de viata. Sa va spun ceva? Tot acasa e mai bine. Ce-am lasat si ce-am gasit? Aceiasi Romanie fascinanata, aceiasi oameni superbi, aceleasi femei frumoase (mai mature, mai implinite).
Va spun: priviti in jur, deschideti ochii mari si infruptati-va din tot si din toate. Viata chiar trebuie traita, nu murita. Bucurati-va ca soarele rasare, ca toamna miroase atat de frumos (iti amintesti, Casandra?).
Trebuie sa ma adun, sa-mi fac ordine in ganduri si sa gasesc ragaz sa scriu.
PS: Sincer, ma asteptam sa gasesc blogul inchis de administrator. Chiar nu inteleg cum m-au pasuit doi ani.
January 27, 2010 - Posted by andyionescu81 - 8 Comments
Insemnari pe o foita de staniol
De la Zorba citire: “Cine oare a creat acest labirint al nesigurantei, acest templu al trufiei, acest ulcior cu pacate, acest ogor semanat cu mii de viclesuguri, aceasta poarta a iadului, acest cos plin pina la refuz de siretlicuri, aceasta otrava care aduce cu mierea, acest lant care ii tine pe muritori inlantuiti de pamant: femeia?”
Zau ca nu stiu. Poate aceiasi entitate creatoare care l-a zidit pe barbat dintr-un amestec de lacrimi si zambete, de orgoliu si impaciuire; i-a dat forta trupeasca si slabiciune sufleteasca, astfel incat cade, cu usurinta, in ulciorul cu pacate si in cosul plin de siretlicuri ale femeii; se avantas plin de curaj si speranta in vailtoarea vietii, dar se pierde in labirintul nesigurantei al femeii; se inchina la idoli, cioplindu-i din piatra cea mai fina, dar devine captiv in templul trufiei femeiesti; cu mare descatusare rupe lanturile cu care e ferecat de muntii caucazieni, dar isi lasa sufletul de izbeliste, prada vulturului ce-l mistuie zi de zi si ceas de ceas, stiind prea bine ca el, vulturul, are chip de femeie.
January 1, 2010 - Posted by andyionescu81 - 17 Comments
Dragilor, nu stiu voi cum v-ati distrat de Rev anul acesta, dar eu…. N-am mai gasit nici un bilet la restaurantele din centru, asaca ne-am decis, in ultimul moment, cu Roxi, sa ne alaturam unui grup de cunostintze care petreceau la o vila in Pipera.
Pina pe la miezul noptii a fost ok. S-a baut, s-a dansat, toata lumea dorea sa se simta cool. Plutea in aer un chef de chef. Dar dupa artificii si sticle de sampanie sparte pe terasa din spatele vilei, lucrurile au luat o alta turnura. O tipa s-a taiat in cioburi. O pereche a primit un telefon si a trebuit sa plece nu-stiu-unde. Iar gazda s-a imbatat critza si a adormit.
Pe la ora trei ne-am ploshtit cu totii si ne-am prabusit pe fotoliile din living. In boxe zbiera un rapper incercind sa ne explice ca are treaba cu “fratzii lui din cartier”. Cineva s-a ridicat si a incercat sa dea muzica mai incet dar, din greseala (cred) a oprit-o de tot. N-a protestat nimeni.
Lavinia, prietena proprietarului vilei, a stins luminile si a aprins niste luminari mici, care erau imprastiate in toata camera. Atmosfera devenea din ce in ce mai intima si mai calda. Roxana s-a ghemuit linga mine, in fotoliu. Pe geam, se vedea bradul din curte impodobit cu beculetze colorate. Eram vreo zece perechi si ne cunosteam prea putin intre noi.
Singele a inceput sa circule in noi mai tare decit daca ne-am fi zbenguit la dans. Am avut vaga senzatie ca se va servi bautura “imbunatatita”, dar m-am inselat.
“Eu propun ca fetele sa se dezbrace”, s-a auzit deodata o voce groasa, a unui baiat, ce am aflat apoi ca e rugbist si il cheama Vlad. A fost o prima propunere despre cum ar fi putut fi salvat Revul. “Eu zic mai bine sa puneam de-o orgie”, a plusat tipul care sparsese sticlele de sampanie in curte. Fetele au vociferat, semn ca ele nu bausera suficient. Roxi n-a zis nimic, dar nu pentru ca ar fi aprobat astfel ideea, ci pentru ca e o fata destul de linistita si tacuta (e studenta la medicina in ultimul an; dar am sa va povestesc alta data despre Roxana).
Dupa corul de proteste al fetelor si remarci de genul “Porcilor, va ginditi numai la prostii”, “Sunteti niste animale”, “V-ati imbatat si ati stricat Revelionul”, a intervenit Vlad: “Ce faceti atita scandal? Da am baut, doar e chef, nu slujba la biserica. Hormonii nostri isi cer drepturile. Cu ce suntem noi vinovati ca hormonii vostri dorm la ora asta?”. Se auzi un zumzet de aprobare din partea baietilor. Vlad continua: “Barbatul si femeia sunt programati sa se caute unul pe altul, iar atunci cind se gasesc sa-si contopeasca trupurile, sa se iubeasca” (n-a zis chiar asa, dar cam asta e ideea). “Dar oamenii nu-s animale sa o faca de fatza cu toate vitele, iar atunci cind taurului ii vin poftele, toate celelalte vaci pasc fericite in continuare”, zise tipa cu care era Vlad. “Pentru ca avem constiintza de sine…”, completa o blonda. “Constiintza pe dracu. Pentru ca Eva a rivnit la marul sarpelui si i-a dat si lui Adam sa guste din el. De-aia”, riposta prietenul (banuiesc) al blondei, iar apoi continua: “Pina atunci Adam si Eva umblau goi prin ditamai Raiul si faceau dragoste pe unde ii apuca. Dupa faza cu marul, s-au acoperit cu frunze, iar Eva a inventat migrenele…”
Basm erotic suedez
“Apropo de pudicitate, haideti sa va povestesc o chestie tare”, zise Lavinia in timp ce se aseza pe un covoras, cu spatele la peretele de sticla ce despartea livingul de supragerie. Lavinia nu face parte din categoria supermodelelor, ba as putea spune ca natura n-a fost prea generoasa cu ea. Are sani mici, e slaba si nasul e usor incovoiat. Cred ca are vreo treizeci si ceva de ani. (Sper sa nu se supere daca va citi blogul meu).
- Povestea pare incredibila, dar am auzit-o de la mai multe persoane, sigur, in versiuni diferite, pe vremea cind imi faceam masterul la Amsterdam. Sunt arhitect, pentru cine nu ma cunoaste. Cind am auzit-o prima data, am zis ca e folclor, genul acela de folclor erotic care circula prin statele nordice.
- Suna promitator, se auzi vocea ragusita a unui baiat.
- Taci odata, il apostrofa prietena lui, o fata dolofana, dupa care se auzi o bufnitura si un icnet scurt. Apoi se facu liniste.
- Stiti bine ca in tarile nordice oamenii sunt mai putin pudici. Prin anii 60 nordicii au constatat ca au probleme cu natalitatea. Din cauza climei destul de reci, excitabilitatea barbatilor este scazuta, iar frigiditatea femeilor destul de ridicata. Asa s-a luat decizia, in mod oficial, sa fie incurajate publicatiile ce contineau material erotic explicit, iar seara, dupa o anumita ora, posturile de televiziune puteau difuza filme pentru adultzi.
Ei bine, se zice ca, intr-o localitate montana din Suedia, prin anii 70, consilierii locali s-au intrunit intr-o sedinta (devenita de pomina) ca sa caute solutii originale. Una dintre ele viza infiintarea unei Banci de sperma. Dupa deliberari, proteste si discutii aprinse (ca la noi, in Parlament) propunerea a fost votata. Din banii comunitari au reabilitat o cladire unde se tzineau de regula nunti (un fel de Camin Cultural, cum sunt prin satele din Romania) si au transformat-o in Centru de recoltare. Au dezafectat Biblioteca si au amenajat un laborator pentru analiza si conservarea esantioanelor. Va dati seama?, in locul rafturilor unde inainte depozitau carti, acum erau frigidere speciale in care depozitau recipiente cu sperma.
Se spune ca primul donator care a batut la usa Centrului a fost un batrinel de vreo 60 de ani. Asistentele au ris, mosul a facut scandal, iar consilierii s-au intrunit intr-o sedinta de indata si au formulat un Regulament: donatorii trebuie sa fie majori, dar sa nu depaseasca 40 de ani; fiecare voluntar trebuia sa se supuna unui control medical si psihologic; donatorii nu puteau fi primiti in Centru sub influenta alcoolului sau a stupefiantelor samd.
Regulamentul a fost publicat in ziarul local. La inceput veneau baietii mai mult sa se distreze, dar in scurt timp apetitul lor a scazut. Pentru a revigora activitatea, s-a adus din Stochholm un transport de reviste pentru barbati.Minunea n-a tinut decit trei zile, asa incit, s-a ajuns ca in sala de festivitati sa se proiecteze filme erotice.
Afacerea incepea sa mearga bine, pentru ca o parte din “marfa” era vinduta, in conditii legale, unor clinici din Canada si Statele Unite. In plus, insamintarea artificiala a femeilor suedeze, s-a dovedit un succes. Micutul orasel montan a devenit celebru. Insa donatorii permanenti au inceput sa-si ceara drepturile, astfel incit Primaria i-a angajat cu carte de munca.
Dupa un an, lucrurile au luat o turnura ciudata. Baietii voiau altceva, iar consilierii nu mai gaseau idei. Intr-o sedinta, cineva a venit cu o propunere scandaloasa: sa fie lasate si fetele in Centru, pentru a creste apetitul sexual al barbatilor. Consilierii au respins vehement ideea, mai ales pentru ca multi dintre ei aveau fete. Cu exceptia primarului, care avea fecior.Dar s-a ridicat un tinerel si a zis: “Sacrificiul nostru e prea mic pentru binele orasului. Ca sa va dati seama ca ipocriti sunteti, am sa-mi trimit nevasta la Centru. N-o voi acuza de infidelitate, doar traim in secolul XXI. Fetele nu vor merge acolo sa faca dragoste. E doar o relatie sexuala de rutina”.
Tinara nevasta a consilierului a dat dovada de maturitate, intelegind situatia si a acceptat.. Consilierii au cedat, dar au elaborat un nou Regulament, in care au definit cu lux de amanunt sintagma “relatie sexuala de rutina”.
In sala festiva au fost evacuate scaunele si s-au instalat mese speciale acoperite cu o cuvertura groasa. S-au pus jaluzele in ferestre si s-a montat o instalatie de incalzire mai performanta. La statia de amplificare se difuza o muzica ambientala. Fetele au fost angajate pe post de asistente, dupa ce au urmat un curs de specializare, in care au fost invatate cum sa-i ajute pe baieti sa ejaculeze. Puteau s-o faca manual sau prin “contact sexual de rutina”. O saptamian erau pe post de asistente active, iar in saptamana urmatoare, pe post de asistente pasive, adica cele care faceau recoltarea.
In acel moment se auzi soneria stridenta a unui telefon. M-am uitat la ceas. Era aproape ora patru dimineata. Roxana atzipise, dar s-a trezit din pricina forfotei si mi-a soptit: “Hai sa mergem. Mi-e somn”.
Dupa ce se facu liniste din nou, Lavinia continua:
- Fetele veneau la Centru cu dezinvoltura si total dezinhibate. Intratau in vestia rizind si se dezbracau numai de la briu in jos, conforma regulamentului. Nu aveau complexe si nici nu erau pudice. Se mai spune ca era o fata roscata, tupeista, pe nume Frida, care le intrecea pe toate. Fetele intrau in sala festiva si isi ocupau fiecare cite o masa, in asteptarea baietilor. Partenerii se stabileau prin tragere la sorti, ca sa nu fie discutii. Primul procedeu prevedea ca fetele sa-i masturbeze pe baieti. Daca fata stia cum sa-l atinga, baietii ejaculau dupa citeva minute. Defapt toate stiau, pentru ca au invatat la un curs practic, cu un voluntar, care le-a dezvaluit trucul prin care puteau sa-i ajute pe baieti sa termine repede. Bineinteles ca Frida a reusit prima sa-l faca sa ejaculeze pe baiatul-voluntar; apoi toate, pe rind, dar in sedinte diferite.
Dupa zece minute baietii aveau dreptul sa ceara “contact sexual de rutina”. Era suficient sa ridice mina dreapta si fata stia ca trebuie sa se culce pe spate. De obicei cam toate fetele faceau in asa fel incit sa ajunga la “contact sexual de rutina”.
Baietii aveau dreptul sa le penetreze doar tinindu-le de genunchi sau de mijloc. Alte parti ale trupului nu aveau voie sa le atinga, conform regulamentului. “Nu puneti pasiune”, zicea regula nr.10. Asa se explica faptul ca uneori, fetele se intorceau cu capul una spre alta si susoteau sau se priveau pur si simplu. Cele mai multe tineau coatele pe sani, sa nu li se ridice bluza. Intrun final apareau asistentele cu recipientele si se plimbau printre mese. De regula, dupa vreo 10 minute de “contact sexual de rutina”, baietii se retrageau si ejaculau. Conform regulamentului, asistentele aveau voie sa ii ajute, dar acest lucru le sporea orgasmul. Fetele de la mese ii invidiau.
Totul s-a terminat cu un mare scandal, provocat de Frida. Se spune ca, intr-o zi, Frida a venit la Centru ceva mai vesela ca altadata. S-a dezbracat si si-a luat halatul. Era saptamina in care juca rolul de asistenta pasiva. De obicei, in astfel de situatii fetele isi imbracau halatul peste hainele cu care veneau de acasa. Dar Frida si-a dat jos toate hainele, astfel incit nu avea nimic pe sub halat. “Dar Frida, tu esti pasiva”, i-a atras atentia o fata de linga ea. “Stiu”, zise Frida examinindu-si parul pubian. “Regulamentele sunt facute sa fie incalcate”, completa ea. “Nu te mai zgai si spune-ne care e ideea”, o apostrofa o blonda. “M-am plictisit de faza cu masa”, marturisi Frida, in timp ce scotoci prin poseta, dupa o oglinda. “Are cineva o lama noua”, intreba ea. Blonda ii intinse o lama sigilata. “Si care e planul?”. Frida nu le baga in seama, isi desfacu picioarele si se epila. “Frida, scuteste-ne. Puteai s-o faci acasa, sau la baie.” “Stiu. Dar aici e mai excitant. Mai ales daca va uitati toate la mine. Pacat ca nu-s si baietii de fatza”. “Care e faza cu masa? De ce nu e buna?”. “Pentru ca nu am orgasm. Voi aveti?” Aici fetele ii dadura dreptate. “Si ce vrei sa faci” Dar Frida nu raspunse.
Fetele au intrat in sala festiva si au inceput ritualul. La un moment dat, Frida…
……………………………………………………………………………………………….
Lavinia a aprins lumina si ne-a invitat sa mai servim ceva de prin farfurii.
Am chemat un taxi si am plecat. La fel au procedat cu totii. Prin parbrizul masinii (ploua ingrozitor) am vazut-o pe Lavinia cum ne facea cu mina. A ramas singura sub o umbrela mare.
December 28, 2009 - Posted by andyionescu81 - 15 Comments
Anul trecut, Oana, o fosta colega de facultate, pe care am reintilnit-o intr-un club, mi-a spus, mai in gluma, ca si-ar dori, de Mos Craciun, “citeva grame de praf de stele”. “Asta e simplu. Bine ca nu iti doresti Luna de pe cer”, am zis eu incercind o glumitza, dar apoi, timp de o saptamina, am cautat sa traduc dorintza Oanei. Citeodata face aluzii atit de subtile, incit e mai usor sa desfaci un rebus din suplimentul Flacara, decit sa intuiesti vorbele ei mestesugite. Am judecat asa: praf de stele inseamna un pic de magie sau poate fi o cometa, deci o stea cazatoare, adica faza cu dorinta pe care ti-o pui in gind; dar stelele mai inseamna nopti senine, povesti cu indragostiti, declaratii si suspine (dulcegarii!); in concluzie: ce isi doresc femeile cel mai mult si mai mult – un strop de romantism. Buun. De unde romantism in seara de Craciun? Chefuri, lume multa, betzii, porcarii… Altceva. Trebuie sa gasesc altceva.
Si-am gasit. Am inchiriat o cabana mica, undeva in apropiere de Brasov. Doar pentru noi doi. Bineinteles ca Oana mi-a sarit in git si m-a intrebat mieroasa; “De unde ai ghicit?”.
Am ajuns la cabana in Ajunul de Craciun, pe la prinz. In timp ce Oana despacheta, eu am facut focul in semineu. Dirdiiam de frig amindoi. Apoi ne-am baricadat inauntru, de frica ursilor ce misuna prin zona (dealtfel, in cursul noptii am auzit ceva zgomote ciudate pe-afara, dar daca Oana a vrut “praf de stele”…) si am asteptat sa vina Craciunul. Am ascultat colinde si am impodobit, cu ce aveam, un bradutz mic, de plastic, pe care l-am gasit in sifonier. Era o atmosfera intima, aproape familiala, iar sentimentul asta ma patruse profund. De Oana nu mai vorbesc.
Cabana era destul de mica, dar extrem de cocheta. Avea, in camera de jos (un fel de living), doar un pat, un sifonier, un semineu pe lemne, o masa de bucatarie si un frigider.
- Vrei vin cald?, m-a intrebat Oana la un moment dat.
Am murmurat un “ihi”, in timp ce rasfoiam o revista, pe care am gasit-o pe pervaz.
Oana s-a ridicat din pat, de linga mine si a aprins becul. Incepea sa se insereze.
- Ninge!, exclama Oana, apropiindu-se de geam.
- Ce-ai spus?
- Afara ninge. Ninge ca in povesti, cu fulgi mari, zemosi. E atit de romantic! Stii, in seara asta, la bunici in sat, copiii umbla cu “Steaua”. Stii colinda “Steaua sus rasare”?.
- Nu, am raspuns scurt, intorcind pagina.
Mi s-a parut ca am fost cam brutal, dar Oana s-a prefacut ca nu baga de seama.A deschis sifonierul si a scotocit inauntru. Cauta o bluza prin geamantan. Bineinteles ca si-a adus cu ea toata garderoba de acasa. Dar asa fac femeile de obicei. M-am obisnuit. Isi cauta bluza ei “din studentie”, cu nasturi sidefii, dantela la mineci si-n jurul decolteului, destul de generos dealtfel. Recunosc ca ii venea foarte bine cu bluza “din studentie”. Semana cu o ie, iar ea arata ca o “tzarancutza” (frumoasa foc).
- Mai tii minte?, intreba Oana aratindu-mi bluzitza.
Am ridicat ochii sprea ea si am murmurat:
- Cum sa nu. La un revelion, in Regie, erai imbracata cu bluza asta. Atunci ne-am cunoscut… mai bine, am zis eu pentru a-i dovedi ca retin cu exactitate lucrurile importante din viata noastra. “Viata noastra…”?
- Imbracata sau dezbracata, n-are importantza.
- Ai baut prea multa sampanie dupa miezul noptii si ai avut pofta sa te dezbraci de fata cu toti.
- Ce vrei, am sani frumosi. Sau tu esti de alta parere?
Intr-adevar, Oana avea sani foarte frumosi, ca de sirena. De ce de sirena? Pentru ca de cite ori ii admir, imi aduc aminte de un desen pe care profa de biologie din liceu il facuse pe tabla, ca sa stim cum arata o sirena. Nu stiu, chiar avea talent la desen sau a nimerit-o atunci, dar a desenat o sirena perfecta, cu sani goi perfecti. Toti baietii din clasa ne-am holbat la desen, pina cind si-a dat seama profa si a sters tabla cu buretele.
Oana era o “blonda speciala”, cu trasaturi ciudate de creola. Avea mereu un aer aristocratic si nu am inteles niciodata de unde aceasta impresie. Am socotit-o intotdeauna cam frivola si putin usuratica, din pricina comportamentului, hai sa-i spunem libertin, pe care il avea in raport cu reprezentantii sexului opus.
- Vino-ncoace, am chemat-o eu cu o voce alintata.
Ea s-a facut ca nu ma aude. S-a uitat pe geam, s-a uitat la bluza, iar apoi s-a uitat la mine. S-a dus spre brad si a desfacut o bomboana de ciocolata. A muscat din ea incet, cu o infinita atentie, de parca ar fi fost din cristal si se temea sa nu o sparga. Dintii ei albi intrau in pojghita de ciocolata cu viteza uluitoare de un milimetru pe secunda, apoi in miezul din nuca de cocos. Mesteca incet, cu multa atentie, probabil ca sa-i savureze aroma. A inchis ochii. Mi-ar fi placut sa stiu la ce se gindeste, desi nu imi era foarte greu sa ghicesc. Oana degusta o bomboana umpluta cu “praf de stele”, sunt sigur. Am vrut sa ma conving, intrebind-o, dar mi-am cenzurat repede acest gind, ca sa nu rup vraja. Bustenii pocneau in semineu.
Apoi, brusc, cu o miscare scurta si rapida, si-a dat jos tricoul pe care scria mare, cu litere rosii, “AC/DC”, si si-a tras peste cap bluza dantelata. Pretz de citeva secunde, i-am admirat sanii si mijlocul plat, subtire, de domnisoara.
- Dupa ce o sa faci copii, ti se vor umfla sanii de lapte, apoi se vor pleoshti. Si iti va creste burta, am zis eu ca sa o necajesc putin.
- Nu cred, pentru ca eu beau apa plata cu lamaie, ca sa am mijloc subtire si la 50 de ani, a fost raspunsul ei spontan.
- De ce esti naiva? Dupa o sarcina orice femeie se deformeaza.
- Observatie lipsita de pertinentza, dragul meu Andrei. Se spune: dupa sarcina, femeile se implinesc, se maturizeaza, se coc, dau in pirg, daca ma intelegi ce vreau sa spun. Atunci is mai bune…, decreta Oana dar, dupa ce imi vazu privirea mirata, continua: … din toate punctele de vedere. Barbatii le adora si le rivnesc mai mult decit pe domnisoare. Dealtfel, sunt o prada usoara pentru barbatii care privesc cu inima si nu cu ochii, pentru ca, pe la treizeci si ceva de ani, dupa vreo zece ani de casnicie si un copil sau doi, apare, in mod fiziologic as spune, tentatia lui altceva, altcineva. Majoritatea femeilor isi doresc o aventura si cu cit se iau mai putine masuri de precautie si, deci, e mai periculos, cu atit satisfactia unui adulter grobian, e mai mare.
Ii ascultam fascinat pledoaria si la un moment dat am incercat sa intervin si eu, dar Oana facu un semn scurt, taind aerul cu mina, si aerul se despica prabusindu-se pe covor. Apoi tacu, dar tot nu am deschis gura, simtind in tacerea ei apasatoare, greutatea unei marturisiri ce va sa vie.
- O sa avem un copil!, am exclamat eu, amintindu-mi brusc de reclama de la Prigat.
Oana repeta gestul. Si aerul, saracul, se mai prabusi o data, rapus de Oana.
- In urma cu citiva ani, prin anul trei, parca, de facultate, am avut o relatie cu o femeie maritata, zise ea dintr-o rasuflare, iar eu, de uimire, am avut strania senzatie ca pina si focul a incremenit o secunda, in semineu.
- Esti… lesbiana?, am intrebat eu, dar cuvintele mi-au iesit singure din gura, fara sa le pot stavili.
- Nu, Andrei, stii bine. Si nu sunt nici bisexuala, daca asta vrei sa ma intrebi. Sunt femeie si ma simt foarte bine in compania barbatilor. Dar tot atit de bine stii ca femeile sunt foarte curioase si dornice sa experimenteze.
- Nu mi-ai povestit pina acum episodul asta din viata ta.
- Si poate nu ti l-as fi povestit niciodata daca nu m-ai fi provocat si nu mi-ai fi oferit aceasta seara romantica. Considera-l cadoul meu de Mos Craciun.
Oana se aseza jos, pe covor, linga brad, cu picioarele sub sezut si cu miinile usor impreunate, de parca era la spovedanie, cu capul sub patrafir si astepta o iertare a pacatelor.
- Vreau sa spun ca femeia era maritata si avea un copil. Era contabila la o companie de telefonie mobila. Sotul ei era consultant la o firma de leassing. Ne-am cunoscut la o petrecere aniversara, data in favoarea angajatilor de la firma la care lucra. Eu eram…, nu are importanta cum m-am nimerit si eu acolo. Dimineata, printr-un concurs de imprejurari eminamente obiectiv, am fost in situatia ca trebuia sa o duc acasa cu masina. Statea in Drumul Taberei. Fara sa stiu atunci de ce (mult timp mi-am cautat apoi motivatia impulsului), inainte de a cobori din masina, in timp ce ea si-a intors privirea spre mine si mi-a zimbit in semn de multumire, i-am cuprins cu palma obrazul, m-am aplecat si… am sarutat-o. Totul s-a petrecut intr-o fractiune de secunda. N-a protestat, pentru simplul motiv ca nu a avut cind sa o faca, dar s-a uitat la mine extrem de confuza. Mi-a fost rusine si am lasat capul in jos. A coborit din masina fara sa zica nimic si a intrat in scara blocului fara sa priveasca inapoi. A doua zi m-a sunat, habar n-am de unde mi-a facut rost de numar, n-am intrebat-o niciodata, si ne-am intilnit in Cismigiu, linga debarcader. Am stat pe terasa, am mincat, am ris. Dupa o saptamina m-a sunat si m-a intrebat ce program am deseara. Era intr-o simbata. M-am dus la ea. Sotul ei era plecat cu copilul la Eforie, pentru doua zile. Am baut sampanie, ne-am imbatat si ne-am uitat la televizor. La un moment dat m-a prins de mina si m-a strins cu putere. Am intors privirea prea ea si in ochii ei am citit… ceva ce seamana a dorinta, in amestec cu o nestavilita curiozitate. Cred ca si eu transmiteam acelasi mesaj, din moment ce a cutezat sa ma mingiie pe picior cu o tandrete nemarginita. Intelegi, Andrei?, a intrebat ea retoric pentru ca nu se astepta ca eu sa dau vreun raspuns.
Am profitat de pauza ei, pentru a-mi sprijini coatele pe genunchi si barbia in pumni. O priveam cum sta jos pe covor, linga brad, ca o fetitza si parca auzeam fulgii cum trosnesc lovindu-se de acoperis, de geam, de copaci.
- Ne-am sarutat si ne-am mingiiat toata noaptea, ca doua proaste. I-am admirat trupul gol, intins pe canapea si nu i-am gasit nici un cusur. Era, ceea ce numesc eu, o “femeie coapta”, implinita, “buna”, cu forme moderate, precum statuiele infatisind zeitzele din Grecia antica, cu o epiderma perfect intinsa de la frunte si pina la talpile picioarelor. Mi-a marturisit ca are o casnicie reusita si un sot aproximativ fidel, care se inscrie in media naravurilor masculine. Aventura pe care si-a dorit-o cu mine avea la baza, mi-a zis, fascinatia pe care o nutrea fata de nuditatea feminina. Nu se multumea sa se admire in oglinda. Voia sa cunoasca trupul unei alte femei. Iar eu, in dimineata cind am sarutat-o, nu am facut decit sa-i ofer cel mai nimerit prilej sa experimenteze acest gind bine ascuns in sertarele subconstientului. Mi-a mai spus ca ma gaseste extrem de frumoasa si, sincer, n-am simtit nici o unda de prefacatorie in glasul ei, asa cum simt adesea cind barbatii imi spun acelasi lucru. Persoanele de fata se exclud, fireste.
- Si cum s-a terminat aventura ta cu doamna contabila?
- Mai trist decit iti imaginezi. Dupa citeva saptamini, de telefoane, sms-uri si intilniri secrete, sotul ei a intrat la banuieli ca are un amant. Asa ca a angajat un detectiv particular, o canalie, care a urmarit-o pas cu pas, astfel incit a descoperit “secretul Mariei”. Probabil excitat la gindul ca va vedea doua femei facind dragoste, a dat busna peste noi, pe cind eram intr-o camera de hotel. Eu tocmai ma imbracam, iar Maria era la dus. Sotul a intentat divort si a cistigat custodia copilului. M-a durut enorm povestea asta. Nu cred ca ma voi impaca niciodata cu ideea ca, din nepricepere, impuls animalic, sau cum naiba s-o fi numind sarutul blestemat din dimineata aceea, am declansat o drama. De atunci am grija sa nu ma incurc niciodata cu barbati insurati. De femei nici nu poate fi vorba, zise Oana zimbind amar.
O vreme am tacut amindoi. Hrusca, cu vocea lui inconfundabila, ne atragea atentia ca “afara ninge linistit, si-n casa arde focul…”.
*
Luminari mirositoare, petale de zapada, magia Craciunului, citeva grame de praf de stele, retzeta ideala pentru a cistiga increderea (si inima) unei fete. Chiar si pentru o noapte.
December 28, 2009 - Posted by andyionescu81 - 2 Comments
Suave, timide, cu ochii plecati mereu in pamint sau lipiti de vitrine, alungind mereu o suvita rebela de pe fatza, femeile par atit de fragile si frigide, incit uneori nici nu indraznesti sa le atingi. Unele chiar sunt fragile si frigide. Altele sunt puternice si hotarite, e adevarat. Dar niciodata femeile nu sunt ce par a fi. Pentru noi, barbatzii, sunt o enigma pe care ne straduim sa o descifram de mii de ani. Iar atunci cind spargem carapacea, descoperim o alta carapace, mult mai osificata si mai sofisticata. Poate de aceea le veneram si le dorim cu atita ardoare. Poate de aceea magnetismul lor ne zapaceste si ne deregleaza busola, motiv pentru care plutim in deriva o buna bucata de vreme dupa fiecare tentativa de a le cuceri. Sfirsim prin a fi cuceriti de catre ele, capitulind cu umilintza, in fatza unui adversar cu mult mai siret si mai inteligent. Din prea multa mindrie, ne incapatinam sa recunoastem acest lucru in fatza lor, motiv pentru care pozam in invingatori, desi suntem niste invinsi.
*
Ana, o clujeanca mica de statura dar destul de frumusica, este cea mai stranie fiinta pe care am cunoscut-o. Are niste ochi negri patrunzatori, care parca ma hipnotizeaza, iar atunci cind ma fixeaza cu privirea am vaga senzatie ca imi controleaza gindurile. Cind sunt in preajma ei simt mereu o adiere de vint si un miros de iasomie, care nu poate fi de la parfumul ei.
Am cunoscut-o acum doi ani, prin ianuarie, imediat dupa sarbatori. Mergeam spre Gara de Nord, sa astept pe cineva din provincie. Trebuia sa primesc un pachet cu medicamente. La un moment dat privirea mi s-a lipit de o pustioaca ca venea dinspre gara, tragind dupa ea un geamantan pe rotile. Parul roscat ii flutura in vint, iar fatza ii era rosie ca focul. M-a fixat cu privirea la fel cum un pescar strapunge cu harponul un peshte mare si nu mai vrea sa-i dea drumul cu nici un pret. Cind am fost in dreptul ei parca mi s-au muiat picioare, nu stiu de ce. Dar m-am incapatinat sa merg mai departe si s-o ignor. In gara, am simtit ca trebuie sa ma asez pe o banca, la capatul peronului. Trenul a ajuns in statie cu o intirziere de 29 de minute, dupa cum era afisat pe tabela electronica de la informatii.
In drum spre casa (stau in apropiere de gara) m-am oprit sa beau o cafea. La o masa. intr-un colt. am zarit-o pe ea, fata cu geamantanul. Am vrut sa ies, dar m-am intors de la usa spunindu-mi ca nu sunt un lash. “Ia hai sa vedem ce secrete ascunde domnisoara cu parul roscat”, mi-am zis apropiindu-ma de masa ei.
Inainte sa ne terminam cafeaua, m-am gindit sa o trec la capitolul “cuceriri”, pentru ca acceptase sa inchiriem o camera la un hotel din apropiere. Mult mai tirziu mi-am dat seama ca ma inselasem, fiindca eu eram cel cucerit. Am luat o pizza de la restaurant, o sticla de cola si una de vin rosu demisec.
In camera, s-a repezit la vin, l-a desfacut si a baut un pahar pe nerasuflate. “Mi-era sete”, s-a dezvinovatit, neasteptind sa zic ceva, desi eu ma uitam la sticla de cola. S-a facut ca nu baga de seama gestul meu si si-a rupt o felie de pizza. A muscast cu pofta din ea, dovedindu-mi nu doar ca ii era sete, dar era si lihnita de foame.
Eu mi-am aprins o tigara si m-am asezat intrun fotoliu. Cind a terminat jumatate din pizza, s-a aplecat deasupra mea si m-a sarutat pe obraz, soptindu-mi la ureche “Multumesc”. Cind m-a atins, am simtit o adiere rece. Si-a dat jos pulovarul si a intrat la baie. Am auzit apa de la dus. S-a intors in camera intr-un halat scurt pina la genunchi, stergindu-se pe cap cu un prosop. Mereu am apreciat disponibilitatea fetelor de a accepta sa fie privite in timp ce isi usuca parul. Mi se pare un gest destul de intim si familial. El tradeaza momentul anterior, cind trupul gol e biciuit de jetul fierbinte de apa.
S-a cuibarit in pat, tragindu-si cuvertura pina la barbie.
- Iarta-ma, dar mi-e teribil de somn. Pe tren nu am reusit sa dorm mai deloc. Era frig si am calatorit vreo noua ore. Ma ierti, da?, a mai zis si a inchis ochii adormind aproape instantaneu.
Buzele ei aveau o culoare asemanatoare visinelor care dau in pirg. Nici n-am apucat bine sa imi rotunzesc acest gind, cind am simtit o aroma puternica de visine, ca si cum in apropiere era o sticla de visinata desfacuta. M-am intors si pe noptiera celuilalt pat erau doua visine carnoase. “Asta era”, mi-am zis. Am muscat din una, asa cum musti dintr-un mar. Si in timp ce mestecam pulpa de visina prospata, ma uitam la busele fetei si aveam senzatia stranie ca singereaza.
Am aprins televizorul si m-am uitat la un meci de fotbal. Apoi la un film (cu Angelina Jolie si Brad Pitt, celebrul “Mr. & Mrs. Smith”), apoi la un alt film (frantzuzesc, cu doi tipi care iubeau aceiasi fata). Pe la 1.00 noaptea a deschis ochii, mi-a zimbit si m-a intrebat:
- Cum te cheama?
- Andrei, am raspuns dintr-o rasuflare, ca la scoala, bucuros ca stiu lectia. In realitate, ea m-a intrebat din alta lectie, dar atunci nu mi-am dat seama.
- Andrei, a repetat ea, ca un ecou.
- Ana, a zis dupa o pauza, intinzindu-mi mina.
I-am strins-o usor, insa ea nu mi-a mai dat drumul.
- Ce-ai facut cit timp am dormit?.
- Te-am privit.
- Eu credeam ca te cheama Mishu, a zis ea dintr-odata.
- De ce?
- Pentru ca mi-a aparut un tip in vis, il chema Mishu si semana teribil cu tine. Am visat ca o sa-l intilnesc pe strada, ca ne vom reintilni intr-o cafenea, apoi am vazut o camera de hotel. Pe tren, in drum spre Bucuresti, am atipit de doua ori si atunci te-am visat. Chiar nu te cheama Mishu?, se mira Ana.
- Nu.
- De aceea am intrat in prima cafenea. Sa te astept. Stiam ca te vei intoarce, ca ma vei cauta, zise Ana, povestindu-mi lucruri incredibile cu un aer extrem de natural. De parca citea sacadat dintr-o carte.
Pe atunci nu stiam ca visele ei se implinesc intotdeuna, sau mai precis, ca ea vedea viitorul.
- Si ce-ai mai visat?, am intrebat eu cu un zimbet ironic pe fatza.
- Se facea ca stingeai televizorul, te ridicai din fotoliu, iti luai haina si ieseai pe usa, fara macar sa ma saruti. Si n-am inteles de ce, zise vizibil nedumerita.
- Vrei sa spui ca eu te-am adus la hotel doar pentru ca am aparut in visul tau, am intrebat contrariat.
- Nu, ci pentru ca asta mi-am dorit eu. De obicei tot ce imi doresc mi se implineste. De aceea sunt foarte atenta la ceea ce imi doresc. Stii, mi-as putea dori un crocodil si chiar m-as putea trezi cu un crocodil in camera de hotel.
Abia atunci am bagat de seama ca inca ne tineam de mina. Nu stiu de ce, dar mi-am retras mina, m-am ridicat si am stins televizorul. Stiam, din “bogata” mea experientza cu fetele, ca discutia nu aluneca intr-o directie buna si seara va fi compromisa. Si inca ceva, aveam vaga senzatie ca am fost manipulat.
Mi-am luat haina si am iesit pe usa fara sa o sarut.
*
Asa s-a consumat prima intilnire cu Ana. Ce a urmat apoi, e o poveste lunga si palpitanta. O voi relata cind voi gasi starea de spirit necesara.
December 28, 2009 - Posted by andyionescu81 - 7 Comments
E fascinant sa fii corabier si sa navighezi pe intinderi de apa ascultind chemarea necunoscutului. E extrem de palpitant sa descoperi tarimuri virgine si sa le explorezi. Capetzi experientza si iti imbogatesti colectia de amintiri. Dar tot atit de bine e sa ai un “port” unde sa arunci ancora din cind in cind si sa simti profund ce insemana “acasa”. Acasa mea a fost mereu Casandra, prietena mea din copilarie. Am fost colegi in generala, apoi la liceu. In timpul studentiei, drumurile nostre s-au despartit, dar ne mai intilneam din cind in cind.
Ea m-a facut sa simt prima data ca am “fluturi in stomac” si tot cu ea am gustat dragostea intiia oara – intr-o primavara, dupa ploaie, pe cind mirosea a cirese de mai. Am iubit-o mereu, insa dragostea fatza de ea are un chip si o infatisare speciala. Nu e navalnica si nabadaioasa, pline de dorintze carnare sau patima. E o flacara ce arde molcom – nici nu se stinge, dar nici nu da in vapaie. Ne intilnim cind si cind, ne iubim ca si cum ne-am fi despartit ieri si stam la taclale ore in sir. Suntem prieteni, suntem amanti, suntem iubiti, de la caz la caz si dupa imprejurari. Anii trec, fiecare are viatza lui, dar din cind in cind corabia mea ajunge in portul Casandra si ma simt al naibii de linistit. Ma simt acasa.
Casandra lucreaza la un post national de televiziune. E corespondent teritorial. Citeodata o vad pe sticla si ii fac semne amicale cu mina. Dar ea e prea preocupata de evenimentul despre care relateaza ca sa ma bage in seama.
Ultima data ne-am intilnit in toamna, pe la mijlocul lui octombrie. M-a sunat si a rostit cele cinci cuvinte magice: “Ce faci in week end?” Ea stia prea bine ca intrebarea e formala, pentru ca eu contramandam orice aranjament prestabilit. Ne-am intilnit intr-un sat din apropiere de Vatra Dornei, la o pensiune. A rezervat camerele cu o luna inainte, pe internet.
Indiferent unde ne intilnim (si Casandra are o imaginatie bogata in acest sens, va asigur), fiecare sejur are o regie si un farmec aparte. Eu ma simt extrem de emotionat, iar ea ma citeste ca pe o carte si uneori profita de acest lucru.
Desi de data asta imi facusem planuri sa ajung inaintea ei, i-am vazut masina pe aleea din dreapta casei. Gazda mi-a spus ca pot sa ma instalez, dar “domnisoara Casandra e plecata in sat, la niste cumparaturi. Mi-a spus sa-ti spun ca nu sta mult si ca ii e dor de tine”. Am urcat, am despachetat si m-am asezat in pat, asteptind-o, dar am adormit repede. Eram obosit, pentru ca am condus toata ziua.
Seara tirziu, in mod curios, m-a trezit gazda, o femeie voinica, trecuta binisor de prima tinerete, cu fatza rumena. “Domnisorule, se raceste cina. Nu cobori?”
Casandra ma astepta, cu un aer solemn, in sufrageria de la parter. Pe masa, un sfesnic cu luminari aprinse. In farfurii, peshte la gratar, cu mamaliga.
Ne-am imbratisat, ne-am sarutat si ne-am asezat la masa.
Dupa vreo ora, am urcat in camera. Stiam amindoi ca va urma o noapte lunga, plina de destainuiri si povesti parca desprinse din “O mie si una de nopti”. Asa e intotdeauna cu Casandra.
Nici n-am apucat bine sa ne scaldam unul in ochii celuilalat, ca am auzit o bataie in usa.
- Poate doriti o ceashca de ciocolata fierbinte.
Vazindu-ma nedumerit, gazda se grabi sa adauge:
- Asa mi-a zis domnisoara; sa va servesc ciocolata in camera.
Dupa ce a asezat tava pe noptiera, a iesit inchizind grijulie usa. Apoi am auzit un oftat lung in spatele usii. Ne-am privit si am izbucnit amindoi in ris.
*
Era trecut de miezul noptii. Geamul camerei era intredeschis. De afara venea un aer caldutz si se simtea o aroma de struguri coptzi; mirosea a toamna tirzie. Casandra, infasurata doar cu un prosop, se cuibarise in fotoliu.
- Ei, hai, povesteste-mi! Cum stai cu dragostea?, m-a intrebat Casandra sorbind din ceashca cu ciocolata.
- Ma descurc, am raspuns evaziv. Tu? Nu te mariti?
- Poate. Dar deocamdata nu. Te astept pe tine, dragule, sa ma ceri de nevasta, zise ea, zimbind sagalnic, in timp ce isi flutura cu mina parul, sa se usuce.
Atunci, brusc, mi-am adus aminte de un cintec, pe care l-am descoperit, din greseala, pe trilulilu: “Prieten drag, ne cunoastem de-o viatza. / De ani si ani, linga mine te stiu. / Mi-ai dat mereu un suris, o povatza / Si-n ceasul greu mi-ai fost sprijinul viu. / Prieten drag ce-mi aperi drumul in tacere / M-ai insotit la fericire si durere. / Te chem din nou, stind cu gindul de vorba, / La ceas tirziu sa ma ierti daca-ti scriu.// Iti amintesti, ne intrebam adeseori ce e iubirea? Imi ascultai si-ti ascultam destainuirea. Iubirea? Da, e doar un vis indepartat, prea indepartat; un vis frumos, chiar prea frumos sa fie-adevarat.// Prieten drag, iubirea nu-i asa departe, / De ani si ani tacerea noastra ne desparte, / Dar daca tu crezi si-acum ca iubirea e-un simplu vis / Sa ma ierti ca ti-am scris.”
De cite ori dau de vreun necaz si simt ca se sfirseste lumea, mi se face un dor naprasnic de Casandra si ascult piesa asta cu ochii-nchisi. Imi vine sa pun mina pe telefon si sa o sun, sa o rog sa ne intilnim pentru ca vreau sa-i spun ceva important. Dar nu am curajul sa-mi duc gindul la bun sfirsit. “Nu cred ca e oportun sa o deranjez”, imi zic si sting telefonul de tot.
Odata, mi-am deschis telefonul abia dupa o jumatate de ora, iesind din butiul cu melancolie si am gasit trei apeluri pierdute de la ea. Am sunat-o impacientat crezind ca a patzit ceva. “Stai linistit, dragule. Nu s-a intimplat nimic. Voiam doar sa-ti aud vocea. M-am gindit la tine”. “Tu crezi in telepatie?”, am intrebat eu. “Nu. Eu cred in dragoste. Dar de ce ma intrebi?”. “Pentru ca si eu m-am gindit la tine toata seara”. “Dragule, cind doi oameni se iubesc, gindurile lor zboara liber si se intilnesc acolo sus. Stau la o shueta, beau o cafea, birfesc. Pe cind noi, aici, jos, ne perpelim de dor. Nu stiai?”
Casandra e cea mai frumoasa poveste de iubire pe care am trait-o vreodata.
Nu stiu ce mi-a venit. S-a intamplat pur si simplu, dar sincer nu-mi pare rau. Mi-am amintit inca o data ce inseamna sa fii femeie si mi-am reamintit ca pentru noi timpul trece mai repede”.
